Primarul Vergil Chițac: ”Mi se pare de bun-simț să nu mai vindem salam în Mamaia pe timp de vară“

”Sunt unii sceptici care spun că Mamaia nu mai e stațiune. Eu cred că încă mai avem turism și turismul estival se desfășoară civilizat. Turismul în Mamaia s-a manelizat. El trebuie să fie civilizat. Într-adevăr, acolo trebuie să opereze cei care au hoteluri, restaurante, dar în condiții civilizate și cu respectarea legii. Mi se pare de bun-simț să nu mai vindem salam în Mamaia pe timp de vară”, a declarat primarul liberal Vergil Chițac, anunțând că până luna viitoare va fi gata un Regulament al stațiunii Mamaia, care să interzică comercializarea unor anumite tipuri de alimente.