Mai multe firme de transport bistrițene au trimis autocare la granița Siret și au preluat aproape 1.000 de mame și copii. Daniel Suciu și Bogdan …
Dai lui Cătu și lui Rareș Bogdan mâncare gratuită politruc incompetent si nulitate politică,spui numai minciuni la fel ca toti politicieni din …
Deputatul PSD BN Daniel Suciu a oferit astăzi o veste excelentă pentru familiile și organizațiile care acordă sprijin copiilor cu nevoi speciale.
Grupul TeraPlast a primit sâmbătă, 12 februarie, vizita unei delegații formată din : Președintele Camerei Deputaților, dl. Marcel Ciolacu; Ministrul …
… ministrul sănătății, Alexandru Rafila, a declarat că restricțiile care se pot ridica vor dispărea în cât mai scurt timp, iar masca va rămâne o …
Deputatul Daniel Suciu a comentat ieri pe marginea comportamentului unor parlamentari. „Nu este în regulă nicio extremă.
ministrul Sănătății – Alexandru Rafila; vicepreședintele Senatului – Paul Stănescu. La ora 10.30 are loc semnarea acordurilor pentru realizarea …
Astăzi s-a semnat contractul de fuziune prin absorție între PSD și ALDE, la nivel județean. Asta după ce la nivel național, ALDE a mers ”de mână” …
Alexandru Rafila, ministrul Sănătății a publicat un ghid simplu pentru cei infectați cu Covid19: Despre centrele de evaluare Covid 19 din Bistrița- …
Un alt coleg de-al său, Sebastian Burduja, a inițiat un proiect de lege prin care interzice liderilor de sindicat să fie partizani.
Ovidiu Florean, senator neafiliat de Bistrița-Năsăud, proaspăt „transferat” la partidul lui Ludovic Orban, Forța Dreptei, declară într-o emisiune …
Cred că domnul Daniel Suciu a votat pentru, i-am mulțumit la vremea respectivă – dar în masă, s-a votat împotrivă. Ce vine de la opoziție nu se …
Nu voi candida la Consiliul Județean. Îl susținem cu toții pe Bogdan Ivan. Cred că și merită”, a afirmat deputatul Daniel Suciu.
Un tânăr din Șieu Odorhei în vârstă de 29 de ani s-a ales cu dosar penal după ce a folosit materiale pirotehnice fără.
Articolul precedentVIDEO: Deputatul Daniel Suciu, despre antipatiile sale politice din PSD. Articolul următorÎn pandemie, salariile din …
În cadrul unei conferințe de presă susținută de ministrul mediului, Tanczos Barna, transmite faptul că proprietarii de mașini vechi vor fi …
… în Bistrița-Năsăud, este în cărți pentru a deveni ministru al Cercetării, Inovării și Digitalizării, poziție lăsată liberă de Florin Roman.
Alexandru Rafila face dovada implicării totale în pregătirea sistemului de sănătate pentru valul 5 și a transparenței asumate în parteneriatul cu …
Masca textilă poate fi interzisă, urmând a fi acceptate doar măști FPP2. – Advertisement -. Nicolae Ciucă, premierul României, șeful DSU Raed Arafat …
Actul normativ a fost promulgat de președintele Klaus Iohannis în 9 noiembrie. Practic, instituțiile publice au avut la dispoziție o lună și …
Deputatul Daniel Suciu a participat astăzi la inaugurarea Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Bistrița. „Noi la Bistrița nu prea …
Prezent la inaugurarea Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Bistrița, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila a catalogat …
… Alexandru Rafila și a celui Apărării, Vasile Dîncu. … doi miniștri: al Sănătății – Alexandru Rafila și al Apărării Naționale – Vasile Dâncu.
Demisia lui Florin Roman din fruntea Ministerului Digitalizării ar putea să-i aducă fotoliul de ministru deputatului Robert Sighiartău.
Comparând-o cu premierul Florin Cîțu, însă, deputatul a precizat că Dăncilă nu ar fi luat niciodată măsurile cinice aplicate de Cîțu.
Astfel, în 9 septembrie, Bistrița Năsăud rămânea fără subprefectul Lorand Toth. Atribuțiile sale au fost ”împărțite”, premierul de atunci- Florin Cîțu …
Acestora, președintele Klaus Iohannis le-a conferit Ordinul „Meritul pentru Promovarea Drepturilor Omului și Angajament Social” în grad de Cavaler.
Singurul liberal care și-a dat demisia din PNL Bistrița-Năsăud a fost senatorul Ovidiu Florean, nimeni nu l-a urmat în Forța Liberală.
S-a rupt lanțul de iubire liberală! Senatorul Florean o atacă dur pe deputata Morar … – Bistriteanul
După ce a ieșit din Partidul Național Liberal, Ovidiu Florean pare să pornească un război politic local, iar prima sa țintă a fost.
Deputatul PSD Daniel Suciu a venit cu o veste bună astăzi, în legătură cu tichetele de vacanță pentru bugetari. Și angajații din privat au motive …
PSD-ul este cel care și-a asumat această decizie, cu Daniel Suciu viceprim-ministru când a promovat codul administrativ. Nu putem în 2019, …
Deputatul bistrițean PSD Daniel Suciu va fi vicepreședinte al Camerei Deputaților, alături de Ana Cătăuță anunță presa centrală.
Raluca Turcan, Ministrul Muncii, a inițiat un proiect de hotărâre de guvern pentru ca ziua de luni, 29 noiembrie 2021 să fie liberă.
Spune că l-au promovat liderul PNL Ioan Turc și ex liderul liberal Ludovic Orban, după criteriul meritocrației. Nevoit să se mulțumească cu fotoliul …